Tehnici de Psihosomatică
Tehnicile de psihosomatică reprezintă conectarea cu emoțiile noastre prin intermediul simțirii în corp. Emoțiile sunt stări fiziologice, adică stări ce se manifestă la nivelul corpului fizic.
- Prin anumite tehnici de conectare a emoțiilor la corp se poate experimenta mai ușor procesul de eliberare emoțională, de eliberare a unor cauze ce stau uneori la rădăcina anumitor “boli” ce s-au manifestat deja la nivelul corpului.
- Corpul este ultimul nivel la care apar mesajele emoțiilor reprimate. Dizolvarea emoțiilor reprimate are un efect benefic asupra stării de sănătate a corpului: tulburările fizice şi psihosomatice se ameliorează și, de multe ori, dispar.
- Tehnicile de psihosomatică sunt cunoscute în primul rând pentru eliberarea cauzelor emoționale ale bolilor(reacțiilor biologice). Studiile acestei ramuri psihosomatice au început încă din vremea lui Aristotel.
3 Nume ale reprezentanților actuali recunoscuți în acest domeniu sunt:
- Dr Hammer ( cel ce a pus bazele Noii Medicine Germane)
- Dr Gilbert Renaud ( cel ce a dezvoltat cursul Recall Healing)
- Jacques Martel ( autorul Marelui Dicționar al bolilor și afecțiunilor)
Corpul este influențat de Minte sau Corpul influențează mintea?
Este cazul să înțelegem că trupul nu are posibilitatea să se experimenteze pe sine. Mâna nu simte că este o mână, nici piciorul că este un picior. Ele se pot percepe ca atare doar dacă sunt resimțite dintr-un spațiu superior celor în care există acestea. Resimțim corpul prin intermediul senzațiilor, care ne informează despre ce se întâmplă în interiorul său. Din moment ce nici senzațiile nu au capacitatea de a se resimți pe ele însele, și acestea trebuie experimentate dintr-un spațiu superior celor în care există ele, și anume în creier; creierul este, aşadar, locul în care sunt resimțite senzațiile corporale.
Mintea însăşi este incapabilă să se simtă pe sine. Un gând nu poate simți că este un gând, amintirea nu-și poate da seama că este o amintire. O plăsmuire referitoare la viitor nu se poate experimenta pe sine și același lucru este valabil pentru emoție. Ceea ce se petrece în minte trebuie să fie resimțit dintr-un spațiu superior acesteia, și anume în conștiință. Avem, deci, experimentarea corpului prin intermediul senzațiilor. Senzația este decodificată în creier, iar creierul este experimentat de conştiinţă. Este un fenomen foarte ușor de observat, de exemplu, atunci când survine un accident într-o emisferă a creierului și individul nu-și mai simte partea opusă a trupului.
Corpul nu poate fi resimţit în lipsa minții. Anestezia ne arată că, în lipsa conştientizării, nu ne dăm seama de ceea ce se petrece în minte. Dacă anestezicul amorțește conștiința, dispare și cunoașterea a ceea ce se petrece în minte sau în trup, aşadar conștiința le este superioară amândurora. În afara conștientizării, mai există o stare, plină de liniște și imobilă, care ne ține informați despre ceea ce se petrece în conștiință; este numită stare de conştiinţă universală. Starea de conștiință universală este un aspect al unui câmp de energie superior, mai puternic, aflat dincolo de conștiință și care constituie, de fapt, însăși energia vieții. Trebuie să ştim lucrul acesta, pentru a ne da seama unde au loc toate trăirile.
Toate trăirile omeneşti au loc în spațiul conștiinței însăşi. Astfel, noi nu percepem direct peretele, podeaua sau o altă ființă, ci doar în interiorul propriei noastre conștiințe. Asta ne va ajuta să înţelegem un domeniu asupra căruia putem acționa și care este mai puțin restricționat de sistemele de convingeri des întâlnite.
